Acum o săptămână, mi-am luat fiica de la bunica ei, care era în vizită. De obicei, Olena se întoarce întotdeauna de la bunica ei fericită și veselă, îmi spune ce au făcut și ce prăjituri coapte. Dar de data aceasta Olena plângea.
La început am crezut că poate a căzut sau ceva. Dar copilul nu avea o singură zgârietură. Apoi am început să-i pun întrebări Olenei, dar plângea și nu se putea liniști. Nu am înțeles ce s-a întâmplat în acea noapte.
Când am ajuns acasă, Olena a adormit imediat. Dimineața, fiica s-a liniștit și mi-a spus că bunica ei a numit-o hoț și a început să o Certeze. Olena a susținut că nu a luat niciodată nimic de la bunica ei fără permisiune.
Am avut încredere în copilul meu, pentru că Olena nu ar răni niciodată o muscă, darămite să fure. Am sunat-o imediat pe mama mea “” ești fericit?Ai ridicat un delincvent juvenil pe capul tău!
– Mamă, despre ce vorbești? Poți să-mi explici ce s-a întâmplat?”Ce i-a fost rușine hoțului să spună?”- Nu-i mai spune copilului meu așa, ce s-a întâmplat acolo?”
– Am luat banii de pe card intenționat, i-am pus în portofel, am vrut să merg la piață dimineața. Și mă uit, iar banii nu sunt acolo.
Deci, poate cineva le-a furat de la tine sau le-ai pus în altă parte. – Nu apăra hoțul, ea nu are nicio scuză! Câteva zile mai târziu, mama m-a sunat și mi-a spus că și-a găsit banii într-o altă geantă. Pur și simplu a uitat cu ce geantă s-a dus la bancă.
I-am spus că ar trebui să-și ceară scuze nepoatei sale, pentru că nu a fost vina ei și nu ar fi trebuit să experimenteze un astfel de stres. Dar mama nu se grăbea să-și ceară scuze. Nu mă așteptam la asta de la ea, iar relația noastră s-a răcit dramatic.
